L. E. A. F.


Proiectul "Padurea-patrimoniu si legenda", inscris in cadrul programului LeAF, coordonat de catre Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie Bucuresti, se desfasoara la Colegiul Tehnic "Al.I.Cuza" Suceava din anul scolar 2007-2008. Ca tip de proiect, acesta poate fi inclus in categoria proiectelor care sprijina imbunatatirea procesului instructiv-educativ prin activitati extrascolare ce vizeaza educatia ecologica.

Pe parcursul anilor in cadrul proiectului "Padurea-patrimoniu si legenda" obiectivele au avut la baza formarea unor comportamente responsabile fata de mediul inconjurator, prin sublinierea importantei si rolului padurii ca ecosistem unic, cunoasterea particularitatilor ecosistemelor forestiere din orizontul local, experimentarea starii de a fi in padure prin cresterea respectului fata de padure, stimularea atitudinilor participative, a creativitatii si a lucrului in echipa, realizarea unor produse specifice proiectului etc.

Proiectul "Padurea-patrimoniu si legenda" a presupus desfasurarea unor activitati extrascolare cu elevii, constituiti intr-un grup de lucru in cadrul proiectului din clasele X-XII, care a avut si rolul de a populariza rezultatele proiectului in scoala si care in acelasi timp au fost implicati activ in derularea proiectului.

Actiunile incluse in calendarul de activitati specific proiectului din fiecare an scolar au vizat printre altele: concursuri, actiuni de ecologizare, participarea la diferite manifestari, realizarea unor expozitii, participarea la activitatile de regula interdisciplinare realizate in parcul scolii sau in padurile din imprejurimile cartierului Burdujeni. Toate activitatile au fost grupate pe trei etape, specifice proiectelor de tip LeAF - etapa de documentare, etapa de lucru in padure, etapa de evaluare.

Rezultatele proiectelor derulate pe parcursul anilor consideram ca s-au regasit si in stimularea comunicarii intre elevi, intre elevi si profesori, implicarea mai mare deopotriva a elevilor cat si a profesorilor in activitati extrascolare, formarea unor atitudini ecologice care vizeaza in primul rand respectul pentru padure, dar si in produsele finite ale proiectelor - fotografii, albume foto, reviste, pliante, expozitii etc.

Un astfel de proiect este relevant din perspectiva necesitatii educatiei ecologice in scoala, dar si a celei care subliniaza importanta padurii ca ecosistem important al mediului inconjurator. Un rol semnificativ revine Centrului Carpato-Danubian de Geoecologie Bucuresti, care coordoneaza la nivel national desfasurarea unor astfel de proiecte.



Copyright ©2014, Colegiul Tehnic "Al. I. Cuza" Suceava